Social-democraţii botoşăneni au criticat deciziile manageriale de la Nova Apaserv. Secretarul general al PSD şi consilierul local Gheorghe Vâzdoagă, susţine că nu este normal ca o societate să ameninţe cu amenzi cetăţenii în cazul în care nu semnează contractul de furnizare servicii.
„Cel care nu semnează contractul de furnizare servicii cu Nova Apaserv este pasibil de amenzi. În baza cărei legi o societate comercială mă obligă pe mine să apelez la serviciile ei ? Eu nu o să merg să închei contractul cu Nova Apaserv decât în clipa în care acolo nu va mai fi coadă. Nu mă duc să stau două ore la coadă ca să închei un contract cu ei. Aştept cu interes să fiu amendat. Nu are niciun temei legal să-mi dea amendă„, a precizat Vâzdoagă.
Acesta a catalogat decizia Nova Apaserv drept o aberaţie şi spune că oamenii au început să facă cozi de teamă de a nu fi amendaţi.
„Este o bătaie de joc la adresa populaţiei şi mai ales comportamentul unui operator care deţine monopolul. Pentru că nu ai altă soluţie decât apa de izvor. Omul simplu care nu are deloc cunoştinţe juridice i-a fost frică şi stau acolo ore întregi. Este o greşeală managerială mare”, a adăugat Vâzdoagă.