Locuitorii municipiului Dorohoi au fost păcăliţi că a fost ziua lor, pentru că ceea ce s-a întâmplat în weekend-ul trecut, la Dorohoi, a fost o vendetă politică, o manifestare politică. Declaraţia aparţine prefectului Cristian Roman care spune că, dacă era cu adevărat ziua Dorohoiului ar fi fost invitat şi el, în calitate de prefect al judeţului. Potrivit acestuia, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, ori de câte ori a avut nevoie de ceva la Instituţia Prefectului a nimerit uşa lui, nu şi acum însă.
„Acum poate nu a nimerit uşa din cauza euforiei sărbătorilor. Încerc să îl înţeleg şi nu mai povestesc câte ceasuri am pierdut prin Bucureşti, sper că nu le-am pierdut în zadar, cu proiectul pe care l-am susţinut şi cred în continuare că Dorohoiul are nevoie de ajutor, pentru că în 20 de ani aproape nu s-a întâmplat nimic în comunitatea aia. Poate că zecile de drumuri pe care le-am făcut ca să aduc, cu relaţiile mele personale, un milion de euro pentru reconstrucţia caselor sunt mai importante decât berea şi micii. Nu am primit nici invitaţie, dar nu este nicio problemă. Eu am fost şi voi fi întotdeauna alături de dorohoieni şi îi mai important pentru mine şi cred că şi pentru ei să fiu alături atunci când le este greu, nu când se mănâncă mici şi se bea bere„, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Foarte obiective declaratiile prefectului;un lucru îl detest la politicieni,folosirea expresiei,,prin relatiile mele personale am adus,am făcut”adica nu exista o strategie de dezvoltare,cu anumită ordine de priorităţi?!!banii se împart de la buget după amiciţii de şpriţ?!!