Prefectura ieşeană ar putea avea un nou sef, venit din exterior. Fostul director al Directiei Judetene de Statistica Botosani si fost director in cancelaria prefectului de Botosani, Ecaterina Niculaes, a fost singurul candidat care obtinut nota de trecere la concursul organizat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) pentru ocuparea postului de sef Serviciu Integrare Europeana, Proiecte Europene si Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrare din Prefectura Iasi, informeaza Buna Ziua Iasi. Niculaes a fost singurul candidat care a obtinut punctajul minim, nota 7, care i-a dat dreptul sa participe astazi la proba interviului. Ceilalti trei candidati inscrisi, Corina Arnautu, Maricica Ifrim si Gigi Ciuc au obtinut intre 50 si 60 de puncte, insuficient pentru a putea participa la proba interviului. Ceilalti candidati care nu au trecut de proba scrisa mai pot depune pana astazi contestatie.
„La acest concurs au participat mai multi candidati si fiecare a trebuit sa treaca initial de mai multe probe. Prima a constat in etalarea cunostintelor de limba engleza si de folosire a programelor de calculator, dupa care candidatii au fost supusi probei scrise, care a vizat legislatia in vigoare. Cei care au trecut de cele doua probe vor trebui sa treaca si de proba interviului”, a spus Iuliana Cozlosche, directorul cancelariei prefectului. Ecaterina Niculaes a absolvit Liceul Laurian din municipiul Botosani, sectia Limbi Straine franceza- engleza si apoi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. Prefectura Iasi a scos postul la concurs dupa ce Lucia Ilie, fostul director al serviciului in cauza, s-a pensionat. Pana la organizarea concursului, postul a fost ocupat de Oana Ungureanu.