Primăria din Răchiţi a inaugurat, luni, investiţiile de 9,12 milioane de lei începute în urmă cu aproape doi ani, în cadrul programului finanţat prin FEADR. Lucrările s-au concretizat în moderizarea unor drumuri comunale, în crearea unei reţele de canalizare şi a unei staţii de epurare în Răchiţi, dar şi extinderea reţelei de distribuţie apă în Roşiori. Din aceşti bani au fost cumpărate, de asemenea, un buldoexcavator şi un autogreder.
Practic, cu peste patru milioane de lei au fost asfaltate principalele drumuri din comună, cel mai important fiind cel care leagă centrul localităţii de municipiul Botoşani şi de satele din jur. Executantul lucrărilor de asfaltare a fost firma Conrec Botoşani.
„Aceste fonduri europene sunt cu adevărat o oportunitate pentru noi toţi. În acest sens s-au semnat proiecte în valoare de aproximativ jumătate de miliard de euro. O astfel de şansă vine o dată la o sută de ani într-o astfel de comunitate. Aceşti bani nu sunt uşor de luaţi şi nu pică din cer. Pentru banii aceştia se munceşte foarte mult”, a declarat prefectul Cristian Roman, care a tăiat, alături de primarul comunei Răchiţi, Vasile Adăscăliţei, şi deputatul Cătălin Buhăianu, panglica inaugurală a investiţiei.