Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani acordă o importanţă deosebită pregătirii elevilor, cadrelor didactice şi a personalului auxiliar în scopul eliminării riscului producerii unor situaţii de urgenţă în şcoli şi implicit a protejării vieţii acestora, se arată într-un comunicat al ISU.
Astfel, la început de an şcolar, atenţionăm conducătorii instituţiilor de învăţământ cu privire la respectarea normelor PSI, pentru a fi evitată izbucnirea unor incendii. Înaintea desfăşurării oricăror evenimente (serbări, festivaluri, spectacole, banchete etc.) se vor executa obligatoriu următoarele activităţi:
– controlul stării de funcţionare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor cu care unităţile de învăţământ sunt echipate şi dotate (stingătoare, hidranţi etc), prin personal anume desemnat şi instruit în acest scop. Scoaterea din funcţiune a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor fără luarea unor măsuri alternative de apărare împotriva incendiilor este strict interzisă;
– Amplasarea stingătoarelor de incendiu în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz de necesitate;
– controlul tuturor instalaţiilor electrice: starea prizelor şi întrerupătoarelor, starea de fixaţie a acestora în perete, siguranţele fuzibile din tablourile electrice pentru a nu fi improvizate cu liţă sau sârmă, prelungitoarele electrice, ştecherele aparatelor electrice. Acolo unde se vor constata defecţiuni, se vor lua măsuri pentru remedierea imediată a acestora;
– verificarea funcţionării iluminatului de siguranţă;
– deblocarea căilor de evacuare (unde situaţia o impune) şi marcarea corespunzătoare, astfel încât traseul acestora să fie recunoscut cu uşurinţă.
În vederea formării unui comportament adecvat, atât al elevilor, cât şi al personalului instituţiilor de învăţământ, periodic se vor executa exerciţii de alarmare-evacuare. Pe Lângă acestea, educaţia elevilor trebuie să cuprindă şi pregătirea preventivă în domeniul apărării împotriva incendiilor care se face organizat în şcoli, conform prevederilor protocolului privind pregătirea în domeniul protecţiei civile a copiilor, elevilor şi studenţilor din învăţământul naţional.
Numai respectând măsurile preventive enumerate, eliminaţi riscurile şi cauzele potenţiale de incendiu, iar anul şcolar se va desfăşura în condiţii de siguranţă.