În cadrul unei videoconferinţe în reţeaua VPN care interconectează Instituţia Prefectului, primăriile oraşelor Flămânzi şi Ştefăneşti, precum şi pe cele ale comunelor din judeţ, joi, 22 septembrie 2011, începând cu orele 10.00 va fi organizată o acţiune de informare referitoare la Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013, având ca temă centrală prezentarea stadiului implementării, în judeţul Botoşani, a proiectelor finanţate prin POS Mediu, Axele Prioritare 1, 2 şi 3, cu evidenţierea problemelor apărute şi a soluţiilor stabilite.
Partenerii Instituţiei Prefectului în organizarea acestei acţiuni sunt Organismul Intermediar POS Mediu Bacău – Regiunea 1 Nord-Est, Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria Municipiului Botoşani, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “ECOPROCES” Botoşani, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA” Botoşani, precum şi operatorii S.C. NOVA APASERV S.A. şi S.C. MODERN CALOR S.A.
Având în vedere impactul implementării acestor proiecte, organizatorii îşi propun, de asemenea, să ofere răspunsuri pertinente la întrebările formulate la nivelul grupului ţintă al acţiunii, către care fost comunicată şi posibilitatea de a participa prin prezenţa în sala de conferinţe a Instituţiei Prefectului.