Sindicatul Impact Botoşani, sindicat reprezentativ la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului atât pentru personalul contractual, cât şi pentru funcţionarii publici, informează că gestionează pentru salariaţii DGASPC, dar si pentru asistenţii personali, membri ai sindicatului, salariaţi la 26 de primării din judeţ, Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi şi Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Botoşani, un număr de 44 de dosare pe rolul Tribunalului Botoşani şi a Curţii de Apel Suceava în care obiectul litigiilor în reprezintă diminuarea cu 25% a salariului bugetarilor pentru perioada iulie-decembrie 2010, potrivit unui comunicat semnat de preşedintele Daniela Socianu.
Potrivit acestuia, pentru personalul contractual al DGASPC, acţiunea iniţială a fost disjunsă în luna noiembrie 2010 în 18 dosare, pe centre, datorită numărului foarte mare de reclamanţi din dosarul iniţial. Toate aceste dosare au avut câştig de cauză la Tribunalul Botoşani, dar la Curtea de Apel Suceava au fost câştigate drepturile doar pentru 1 şi 2 iulie 2010, pentru restul perioadei Curtea respingând acţiunea. Din cele 26 de litigii cu primăriile din judeţ pentru aceeaşi diminuare a salariului cu 25%, conform Legii nr. 118/2010, pentru 20 din aceste dosare, indiferent de hotărârea Tribunalului Botoşani, Curtea de Apel Suceava a realizat o practică judiciară unitară pentru cele la care s-a făcut recurs, reclamanţii obţinând drepturile pentru 1 şi 2 iulie 2010, iar pentru restul perioadei respingându-se cererea. Sunt 11 dosare pe aceste drepturi în care primăriile nu au făcut recurs, Sindicatul urmând să ceară executarea sentinţelor rămase definitive şi irevocabile prin nerecurare.