O femeie de 64 de ani din Cerchejeni a ajuns, luni, la spital, intoxicată cu fum. Ea a fost preluată de ambulanţă în urma unui incendiu care a cuprins atât casa sa, cât şi două locuinţe vecine.
„Am fost solicitaţi la un incendiu, cu o persoană intoxicată cu fum şi cu atac de panică. Am verificat funcţiile vitale ale victimei, totul era în regulă”, a declarat asistentul din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Tiberiu Roman.
Se pare că totul a pornit de la o joacă a copiilor cu focul, însă pompierii nu au stabilit încă adevărata cauză care a stat la baza producerii incendiului.
„În momentul acesta luăm toate ipotezele în calcul„, a declarat şeful detaşamentului de pompieri Botoşani, Narcis Jachel.
Focul a cuprins o louinţă, însă, ajutat de vânt, s-a extins rapid şi la gospodăriile vecine, provocând pagube însemnate.
„Când am venit, era totul pară şi fum. Era un fum mai înalt ca stâlpul„, a spus unul dintre localnici.
„A luat foc de la dânşii şi apoi a luat şi al meu foc. Din spate de la dânşii, de la nutreţ, şi după aceea s-a aruncat şi la mine şi mi-a luat tot foc din cauza vântului„, a mai adăugat una dintre persoanele păgubite.