Statuile de la Muzeul figurilor de ceară din Sankt Petersburg, expuse la Botoşani

Cleopatra
Cleopatra

Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani găzduiesc, începând de luni, 19 septembrie, ora 12.00, expoziţia figurilor de ceară „Mit, ficţiune şi realitate”.  Cele 39 de personaje pot fi admirate in fiecare zi în perioada 19 septembrie – 30 octombrie, între orele 10.00-18.00. Pretul unui bilet este de: 7 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii, studenţi şi pensionari, 4 lei pentru grupuri de minim 10 persoane.

Fotografiatul este gratuit. Relatii la tel: 0231.514.197

Muzeul figurilor de ceară din Sankt Petersburg (Rusia), înfiinţat în anul 1705, este al II-lea ca mărime din lume, după muzeul Madame Toussaud din Londra.
Ideea înfiinţării muzeului figurilor de ceară din Sankt-Petersburg, a aparţinut ţarului Petru I, care, într-o vizită în Olanda, impresionat de asemănarea busturilor expuse cu personajele reale, a angajat pe sculptorul italian Carlo Bartolomeo Rastrelli, punând baza şcolii ruseşti a figurilor de ceară.

preşedintele şi premierul rus Dimitrie Medvedev şi Vladimir Putin
preşedintele şi premierul rus Dimitrie Medvedev şi Vladimir Putin

Muzeul din Sankt-Petersburg deţine în patrimoniu o colecţie de peste 1.300 de piese, constituite în peste 40 de expoziţii intinerante în lume (aproximativ 25-30 de exponate pentru fiecare expoziţie).
Cea mai veche figură de ceară din patrimonial muzeului datează din anul 1725, este o figură ce-l reprezintă chiar pe Petru cel Mare şi a fost realizată după masca mortuară a acestuia, mască păstrată la muzeul Ermitaj.
Arta confecţionării figurilor de ceară este una complexă, iar tradiţia realizării unor asemenea exponate s-a păstrat până la Marea Revoluţie din Octombrie, realizarea acestor figuri reîncepând după anul 1989.
O figură se face în 2-3 luni, în funcţie de complexitatea ei. Pentru personajele reale se respectă cu stricteţe datele antroometrice. La o figură lucrează aproximativ 8 persoane: istorici, sculptori, designeri, croitori, make-up artişti, coafezi, tâmplari etc.

actorul Johnny Deep
actorul Johnny Deep


Nu toată figura este realizată din ceară, ci numai părţile aflate la vedere. Pentru aceste părţi proporţia este de 90% ceară de albine şi 10% un amestec special, care nu permite exfolierea cerii în timp – ca urmare a pierderii umidităţii acesteia. Figurile de ceară pot rezista la temperaturi între – 40ºC şi + 40ºC.
Cele mai scumpe părţi ale figurilor sunt ochii şi dinţii. Ochii sunt realizaţi din proteze medicinale, iar dinţii din porţelan. Părul figurilor este natural, ficare cap având aproximativ 40.000 de fire de păr, introduse cu un ac fierbinte.
Pentru celelalte părţi ale corpului figurilor se folosesc: lemnul, ghipsul, cartonul plasticul şi, mai nou, fibrele din sticlă.
Printre exponatele de la muzeu se regăsesc personalităţi şi personaje din mitologie, istorie, artă, cinematografie, oameni de stat sau politicieni, personaje din filme S.F.
Sunt expuse 39 de lucrări, copii în mărime naturală, reprezentându-i pe: Cleopatra, Nefertiti, Horus, Vladimir Putin şi actualul preşedinte rus Medveev, Albert Einstein, scriitoarea Agatha Christie, actorii Charlie Chaplin, Danny de Vito şi Johnny Deep sau Shrek,  pictorul Salvador Dali, precum şi Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici, alături de personaje ce prezintă diverse malformaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *