Fosta șefă a Spitalului Județean Botoșani, acuzată de trafic de influență. 5.000 lei pentru un post la spital

Fostul șef al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, Livia Mihalache, a fost pus sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au efectuat percheziții domiciliare în două locații și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 aprilie 2025, față Livia Mihalache, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în prezent medic în cadrul aceluiași spital, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

„La data de 03 decembrie 2019, inculpata Mihalache Livia având funcția de manager a spitalului menționat, ar fi primit de la o persoană suma de 5.000 de lei, în schimbul promisiunii făcute anterior, că va interveni pe lângă funcționari din cadrul spitalului, membri ai comisiei concursului organizat în data de 02 decembrie 2019, pe care-i putea influența, astfel încât concubina persoanei de la care ar fi primit banii să promoveze examenul și să ocupe postul de operator-controlor date din cadrul spitalului, scos la concurs. La sfârșitul lunii noiembrie 2019, inculpata Mihalache Livia i-ar pus la dispoziție, prin intermediar, candidatei favorizate, variantele de subiecte stabilite de comisia de concurs, pentru proba scrisă. Candidata a promovat concursul, iar în data de 30 decembrie 2019 a și fost angajată pe postul respectiv”, precizează procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar,  Mihalache Livia trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite activitatea de președinte/membru al comisiilor de concurs/examen privind angajări în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati  Botoșani.

Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, adaugă procurorii.

Urmareste-ne pe Google News

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *