FOTO & VIDEO Uniți de credință! Credincioși din toate colțurile județului au mers să ia Lumina Sfântă, în Noaptea de Înviere, la Mănăstirea Vorona

Uniți de credință, oamenii au mers să ia Lumina Sfântă, în Noaptea de Înviere, la Mănăstirea Vorona. Evenimentul a fost marcat de o atmosferă de profundă evlavie și comuniune spirituală.

Credincioșii, veniți de prin toate colțurile județului și nu numai, au participat cu multă evlavie la slujba de Înviere, închinându-se la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, scoasă spre închinare în această perioadă specială. Atmosfera a fost una de mare înălțare spirituală, iar pelerinii au trăit momente de comuniune profundă.

Mănăstirea Vorona, cu tradiția sa monahală și frumusețea naturală, rămâne un loc de pelerinaj important pentru ortodocșii din Moldova și nu numai.

Lumânarea de Înviere, ofrandă adusă lui Dumnezeu

Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.

Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.

Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

 Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *