O tânără a ajuns la Urgențe cu ambulanța pentru că îi venise menstruația. Medic UPU Botoșani: Suntem supraaglomerați. Sunt toate banalitățile

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani continuă să fie asaltată de bolnavi închipuiți. În fiecare lună, ajung la UPU pacienţi cu probleme banale. Este și cazul unui botoșănean care a ajuns la Urgențe la ora 3 dimineața, cu ambulanța, pentru o durere de măsea, în timp ce o tânără a solicitat transportul cu ambulanța la spital, pentru că îi venise menstruația.

Medicii fac apel la populație să nu aglomereze inutil Urgențele și să apeleze la medicii de familie sau să meargă pentru tratament în policlinică.

Ar trebui să se explice mai bine ce înseamnă în ziua de astăzi urgență. Suntem supraaglomerați de pacienți, și la Iași și la Botoșani, peste tot, pentru că oamenii nu mai înțeleg că există și medici de familie, există și policlinică și, din păcate, iau șansa de la pacienții foarte grav. Am avut pacient cu dureri de măsele. La ora 3 dimineața a chemat ambulanța că îl doare măseaua. Adică se face solicitare și la ambulanță, nu vine cu mijloace proprii la spital. Nu! Se face solicitare la ambulanță. Sau o tânără de 22 de ani i-a venit menstruația și a venit cu ambulanța la urgență. Sunt toate banalitățile: s-a tăiat la un deget, s-a înțepat într-un cuișor, chemăm ambulanța și mergem la urgență. Le explicăm oamenilor, dar degraba explicăm. În momentul când tu explici ești pus la zid, pentru că nu-l înțelegi. Medicii sunt răi, așa sunteți voi, așa că îl tratez și îi explic că dacă se mai întâmplă, poate să meargă la un medic de familie”, a declarat Luiza Bolea Condrea, medic la Unitatea de Primiri Urgențe la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani.

În fiecare lună, ajung la UPU pacienţi cu probleme banale, peste 60% din prezentări fiind de Cod verde, adică nu ar reprezenta neapărat o urgenţă majoră ce ar trebui tratată în această unitate.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *