Un medic din județul Botoșani a fost reclamat la Colegiul Medicilor pentru că nu a vrut să facă campanie electorală alături de primar. Cel care a făcut plângerea a fost chiar primarul localității în care medicul profesează. Șeful administrației locale s-a plâns însă verbal, nu a făcut și în scris reclamația.
El s-a arătat nemulțumit că medicul de familie din localitate nu merge alături de el în campania electorală.
„În campania electorală, un medic a fost reclamat la Colegiul Medicilor pentru că nu a vrut să participe la campania electorală alături de primar”, ne-a precizat președintele Colegiului Medicilor Botoșani, Constantin Moșneguțu.
Un medic de familie dintr-o comună din județul Botoșani a ales să plece să profeseze în județul Suceava după ce a fost agresat de primarul localității în care avea cabinet. Cadrul medical s-a plâns celor de la Colegiul Medicilor, însă a ales discreția cu privirile la acest incident. Inițial, părea a fi vorba doar despre o agresiune verbală, însă medicul a recunoscut că a fost și lovit.
„Eu nu știam că a fost lovit, medicul mi-a zis acum că a fost și lovit, dar știam de agresiune”, ne-a declarat președintele Colegiului Medicilor din Botoșani, Constantin Moșneguțu.
Șeful comunității locale respective îl forțase pe medic să renunțe la locuința de serviciu deoarece avea un proiect de reabilitare. Sătul de situația tensionată cu primarul, cadrul medical a ales să plece să profeseze în județul vecin.
„Nu vrem altceva, măcar să ne lase în pace să ne facem treaba”, a spus Moșneguțu.
Situația este gravă cu atât mai mult cu cât în opt comune din județ, cu peste 20.000 de locuitori, nu există nici măcar un medic de familie. În plus, din cei 141 de medici de familie activi în prezent în județ, aproape 60 dintre ei sunt la vârsta pensionării.
Carei primarul de ce nu dați nume și ce comuna. e secret cumva?