FOTO O tânără din Botoșani a ales să se întoarcă în județ ca să se îngrijească de bolnavi, la Unitatea de Primiri Urgențe: Am ales să vin aici cu toată inima deschisă

O tânără din Botoșani a ales să se întoarcă în județ ca să se îngrijească de bolnavi. Este vorba de medicul Luiza Bolea Condrea, rezident în anul V, medicină urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani. Are 38 de ani și este căsătorită și spune că s-a întors să profeseze la Spitalul Județean Botoșani pentru colectiv și pentru dotările unității spitalicești.

Practic m-am întors pe meleagurile mele natale, dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am ales Botoșaniul, ci echipa. Mulțumesc doamnei doctor Guraliuc și doamnei profesor Cimpoieșu de la Spitalul Sfântul Spiridon Iași, pentru că mi-au dat oportunitatea mai întâi să fac gărzi. Și atunci nouă, ca rezidenți, ne este mult mai ușor să începem cu câteva gărzi în spitalul respectiv, pentru că tu atunci poți să vezi de fapt dacă ești acolo bine, pentru că, să fim sinceri, ca medici vom petrece mai mult timp cu colegii decât uneori cu familia, Și atunci tu trebuie să te simți împlinit când vii la serviciu. Este practic a doua familie acolo. (…) Având această oportunitate, clar mi-a plăcut și am ales să vin aici cu toată inima deschisă. Am o foarte bună comunicare, echipa este superbă, nu am de ce să mă plâng și sper din suflet să mai vină colegi de-ai mei. Le-am transmis”, a declarat medicul Luiza Bolea Condrea.

Medicul botoșănean spune că mulți dintre colegii săi tineri se feresc să activeze în spitale mici, din cauza percepției greșite asupra acestora. Aceasta susține că, din contra, se poate face performanță și într-un spital mai mic, dacă există în spate o echipă și aparatura necesară.

Lor le este frică să încerce să ajungă într-un oraș mic. Nu este percepția strict că este un spital județean. Sunt spitale,  ca și la noi, în Botoșani, care sunt frumos făcute cu foarte multe dotări. (…) Bineînțeles că se poate face performanță, dacă ai echipă și aparatură. Dacă suntem noi și mai avem și aparatură, clar vom performa la nivel înalt. Nu este problema de spital, sau de oraș mic”, a completat medicul Luiza Bolea Condrea.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *