Ministerul Sănătăţii propune sancţiuni drastice pentru cei care agresează personalul medical aflat în exerciţiul funcţiunii. Începând din 13 septembrie, Ministerul Sănătăţii lansează în dezbatere publică Proiectul Legii de modificare a L 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii.
Conform proiectului de act normativ, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va putea fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
De asemenea, reprezentanţii ministerului propun orice acte de violenţă, ca de exemplu lovirea, săvâşite împotriva cadrelor medicale să fie sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătătmarea corporală să poată fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani, se precizează într-un comunicat al MS.