De ce a murit medicul botoșănean de 28 de ani. Primele rezultate ale autopsiei

Emanuel Mirel Luca, de 28 de ani, din Darabani, județul Botoșani, nu a murit din cauza infarctului, potrivit primelor rezultate ale autopsiei. Acesta era rezident la Institutul de Gastroenterologie.

Surse medicale au explicat pentru „Ziarul de Iași” că, deși inițial era suspectat infarctul drept cauză a morții, primele rezultate ale autopsiei au arătat leziuni la nivel pulmonar, care puteau fi produse în urma unor infecții respiratorii severe. De altfel, aceleași surse spun că tânărul a fost găsit în camera sa, acasă, încercând să deschidă geamul, simțind, cel mai probabil, că nu mai poate respira.

„Polițiștii din cadrul Secției nr.2 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat, la domiciliul său fără forme legale din municipiul Iași. La fața locului s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului”, au precizat oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Știrea inițială

Un tânăr de 28 de ani, din județul Botoșani, care era medic rezident la o clinică din Iași, a fost găsit mort în locuință. Tragedia a avut loc duminică, botoșăneanul fiind descoperit fără suflare în garsoniera pe care o închiriase în municipiul Iași. Tânărul este originar din orașul Darabani, acolo unde a absolvit și studiile liceale.

Deocamdată nu se cunosc cauzele morții acestuia, însă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a deschis o anchetă în acest caz.

Un cunoscut avocat din Botoșani s-a stins din viață

Un cunoscut avocat din Botoșani s-a stins din viață duminică, 16 martie. Petrică Hrimiuc, din Darabani, era avocat definitiv și membru al Baroului Botoșani din 2008.

Acesta deținea un cabinet individual de avocatură, fiind unul dintre cei mai cunoscuți apărători din județ.

Pe parcursul carierei sale a oferit servicii juridice de înaltă calitate, contribuind semnificativ la comunitatea locală.

Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “De ce a murit medicul botoșănean de 28 de ani. Primele rezultate ale autopsiei

  1. A murit de la tromboza pulmonara care a fost cauzata de vaccinul covid19, la fel a murit si colegul meu de munca. Lasa-ti vrăjelile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *