Particule de praf saharian vor traversa România în următoarele zile. Avertismentul meteorologilor

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traverse România, în perioada 14 – 18 aprilie, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în perioada 14 – 18 aprilie, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei si implicit deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua.

ANM a emis, luni, Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineața în zone din 10 județe. Astfel, în intervalul 14 aprilie, ora 10:00 – 16 aprilie, ora 10:00, în județele Bacău, Botoșani, Caraș-Severin, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de 50 – 60 km/h, care vor ajunge și la 75 – 90 km/h.  Local, se vor semnala intensificări ale vântului și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 40 – 50 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *