Dramă într-o familie din Botoșani! Dominic, un copilaș de doar un an, a murit în brațele medicilor. „Iartă-ne că n-am putut face nimic”

Dominic, copilașul dintr-o familie din județul Botoșani, care anul trecut a fost dus la o clinică din Italia din cauza unei probleme la inimioară, s-a stins din viață duminică, în ziua de Florii.

Micuțul de doar un an s-a stins în mâinile medicilor, care au făcut tot posibilul pentru a-l salva. Avea doar câteva zile când au început problemele și a stat prin spitale. A luptat, micuțul, cum a putut el, dar Dumnezeu a decis să îl alăture cetei sale de îngerași.

„Darius a ajuns la 15 zile de viață azi și de ieri starea lui s-a agravat. Băiețelul născut cu o malformație cardiacă gravă pentru care are doar 3 săptămâni să fie operat – e de azi intubat. Am mai trăit asta. Am mai avut copii care au zburat în stare gravă. Trebuie să reziste și el și joi să ajungem la Milano unde chirurgii de la Sân Donato să îi repare lui Darius inimioara bolnavă”, precizau cei de la Asociația Blondie în momentul în care a fost dus în Italia.

A fost operat, s-au făcut toate eforturile pentru salvarea lui, dar nici eforturile medicilor, nici rugămințile fierbinți ale părinților nu l-au mai putut ține în viață. 

„15.03.2024 am devenit mamă de copil special. Atunci am înțeles cat de greu e să fii mamă cat lupți pentru copilul tău și la un moment dat nu mai poți face nimic. Azi 13.04.2025 am devenit mamă de înger. 7 luni în care ai luptat ca un adevărat erou. Ești și vei rămâne luptătorul nostru. 
Te iubim și te vom iubim mereu Dominic! Iartă ne ca n am putut face nimic. Îngerașul nostru scump”, este mesajul sfâșietor al mamei acestuia.

Familia se pregătește acum să-l repatrieze din Italia pe Dominic și să îi facă o ceremonie religioasă așa cum se cuvine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *