Consilierii județeni s-au întâlnit, vineri, în cadrul unei ședințe în care au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și un proiect privind încetarea mandatului unui consilier județean. Este vorba de consilierul PSD, Olguța Șchiopu, care și-a anunțat demisia din funcția de consilier județean, iar locul a rămas vacant.
Totodată, a fost aprobat protocolul de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în vederea finanțării cu 60.000 lei pentru organizarea etapelor naționale ale Olimpiadei de Matematică și Olimpiadei de Informatică.
De asemenea, s-a dispus modificarea bugetului propriu județean și efectuarea unor modificări și corecții în Programul obiectivelor de investiții, aprobat pe anul 2025.
Player video
00:00
00:00