Biserica prăznuieşte, în fiecare an, la 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci. Este cea mai veche sărbătoare închinată lemnului sfânt. În această zi este sărbătorită amintirea a două evenimente importante din istoria Sfintei Cruci.
Primul este aflarea crucii pe care a fost răstignit Hristos şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului. Înaintea bătăliei cu Maxenţiu, lui Constantin cel Mare i s-a arătat pe cer, în plină zi, o cruce luminoasă din stele sub care scria „In hoc signo vinces” (Întru acest semn vei birui). Atunci Constantin a dat ordin să se facă o cruce mare din aur bătută cu pietre scumpe ca să fie purtată în fruntea armatei, iar fiecare dintre soldaţii săi să-şi deseneze pe arme şi scuturi semnul crucii.Constantin a obţinut o victorie glorioasă împotriva oştilor mult mai puternice ale lui Maxenţiu. A fost momentul de cotitură al împăratului spre credinţa creştină. Ca semn de mulţumire, Constantin a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena, pentru a căuta crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Săpând pe dealul Golgota, oamenii împărătesei au descoperit cele trei cruci, cea a lui Iisus şi cele ale tâlharilor. Pentru a afla care dintre ele este Sfânta Cruce, episcopul Macarie al Ierusalimului pune să fie atinse pe rând crucile de o femeie moartă. Când a fost atinsă de crucea lui Iisus, femeia a înviat. Atunci Macarie a poruncit aşezarea Sfintei Cruci pe un loc înalt, pentru a putea fi văzută de toată lumea. Era 14 septembrie, în anul 335.
Al doilea eveniment prăznuit de Ziua Crucii este aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, de către împăratul bizantin Heraclius, în anul 629 şi aşezarea ei, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. Cu 14 ani în urmă, împăratul persan Hosroe cucerise Ierusalimul şi luase cu el în Persia Sfânta Cruce. Heraclius l-a bătut pe Hasroe şi a adus înapoi Sfânta Cruce.
Ziua Crucii este una de post, în amintirea patimilor şi morţii Mântuitorului.
