Rechizitele şcolare pentru elevii nevoiaşi vor ajunge cu întârziere la Botoşani. Şi asta pentru că Serviciul Electronic de Achiziţii Publice a anulat două dintre licitaţiile pentru achiziţia rechizitelor şcolare în judeţul Botoşani.
„Motivul este acela că noi am cerut nişte indicatori de calitate. Să nu fie foaie la caiete din aia care se vede şi pe verso dacă scrii şi SEAP a respins a doua oară licitaţia. Au fost, de asemenea, situaţii în ţară când una au solicitat şi alta au primit. De exemplu, în loc de caiete de 80 file au primit caiete de 48 de file. Beneficiarii vor primi mai târziu rechizite, dar nu din vina Inspectoratului Şcolar. Inspectoratul a făcut acest lucru din dorinţa de a fi rechizitele cât mai bune”, a precizat Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ.
Următoarea licitaţie este programată pentru 18 octombrie, iar rechizitele ar putea ajunge la şcolari abia la sfârşitul lunii octombrie. Suma alocată judeţului Botoşani pentru rechizitele şcolare este de 761.729 lei pentru 29.317 beneficiari.