
Patronul cele mai mari firme de construcţii din Botoşani nu are voie să intre în sediile a două primării. Marcel Bîrsan, cel care controlează societatea comercială Cornell’s Floor SRL, care este acuzat de dare de mită, a primit din partea interdicţia din partea judecătorilor Tribunalului Suceava de a intra în primăriile din oraşul Flămânzi şi din comuna Mihai Eminescu.
De asemenea, el a fost obligat de magistraţi „să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, direct sau indirect, cu inculpaţii Gireadă Dumitru Verginel şi Oloeriu Dan şi cu martorul Pătrăuţanu Daniel”.
De asemenea, el trebuie „să nu desfăşoare activitatea de administrator în fapt sau în drept în cadrul societăţilor comerciale”.
Marcel Bîrsan a fost reţinut, luni, de procurorii DNA pentru dare de mită, însă a fost pus în libertate marţi şi plasat sub control judiciar.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Marcel Bîrsan trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de supraveghere – Poliţia com. Roma – jud. Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
El trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;
- să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, direct sau indirect, cu inculpaţii Gireadă Dumitru Verginel şi Oloeriu Dan şi cu martorul Pătrăuţanu Daniel
- să nu desfăşoare activitatea de administrator în fapt sau în drept în cadrul societăţilor comerciale
- să nu intre în sediul Primăriei comunei Mihai Eminescu şi al Primăriei oraşului Flămânzi, ambele din jud. Botoşani.
În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia lui Marcel Bîrsan că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Asta înseamnă afaceri murdare!!!!!Erati un grup infracțional care se credea bine organizat,grup format din tractoriști analfabeți și scursori puse pe furat sub forma continuata.Ați aranjat atâtea licitații și ați făcut atâtea afaceri pe bani publici ca nici nu mai știți de unde sunt acuzațiile.