FOTO Tânăr de 19 ani, prins că se plimba pe un drum din județul Botoșani, în toiul nopții, cu mașina fără permis

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat în trafic un cetățean care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

În data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 00.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca- ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localității Manoleasa, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, condus de către un bărbat, în vârstă de 19 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Botoşăneanul este cercetat ub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Urmareste-ne pe Google News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *