
Omul de afaceri Marcel Bârsan a fost reținut în urma perchezițiilor DNA de luni, din județul Botoșani. Firma Cornell’s Floor, pe care acesta o deține, obținea toate contractele de infrastructură în administrațiile publice vizate de procurori, între care primăriile Mihai Eminescu, Păltiniș, Drăgușeni, Ungureni, Flămânzi.
Dosarul este deschis de DNA Suceava și vizează suspiciuni de corupție în perioada 2023-2024.
În perioada menționată de procurorii DNA și în 2025 societatea a obținut, conform informațiilor G4Media obținute din portalul de achiziții publice, peste 270 de licitații, singură sau în consorții, și zeci de achiziții directe. Mai mult, începând cu 2018, societatea a câștigat peste 400 de licitații, în principal cu instituții publice (primării, consilii județene) din zona Moldovei.
Conform Registrului Comerțului, societatea Cornell’s Floor este înființată în octombrie 2008. Societatea a raportat o cifră de afaceri de aproape 100 de milioane de euro în 2023, cu un profit de aproape 3 milioane de euro și 299 de angajați.
Doi primari reținuți, un fost primar și secretarul general al PNL- sub control judiciar
Doi primari reținuți, iar alte două persoane au fost puse sub control judiciar după perchezițiile DNA de la Botoșani. Primarul din Flămânzi, Dan Oloeriu, și primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost reținuți în urma audierilor, iar sub control judiciar au fost puși fostul primar al comunei Ungureni, Ilie Ivanache, și secretarul general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu, au declarat, pentru BotosaniNews.ro, surse judiciare.
Reamintim că percheziții DNA au avut loc luni în primării din județele Botoșani și Suceava și alte 34 de locații, la firme și persoane fizice.