O angajată din cadrul Secției de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul Județean Botoșani organizează gratuit cursuri pentru femeile care vor să aducă pe lume copii. Mădălina Penciuc, care lucrează în sala de nașteri, a realizat câtă nevoie de informare este în rândul femeilor care devin mame așa că a decis să le ajute.
„Lucrând la sala de nașteri, am observat că este mare nevoie de sfaturi pentru naștere, pentru creșterea copilului, mămicile aveau nevoie de ajutor. Intrau în sala de nașteri cu bărbia tremurândă, neștiind ce urmează să li se întâmple, la ce să se aștepte”, ne-a spus Mădălina.
În cadrul acestor cursuri, mămicile află care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a avea o naștere mai ușoară, atât din punct de vedere moral, cât și psihic. Puține sunt însă mămicile care aleg să participe la aceste întâlniri.
„Din păcate, participarea este foarte scăzută la cursuri. Nu înțeleg de ce… Este imposibil să nu te intereseze ceva care să te ajute să gestionezi mai ușor momentele acelea de travaliu, zic eu. Sunt gratuite cursurile, doar două ore din timpul fiecăruia”, ne-a mărturisit femeia.
„Sunt multe mămici care se tem de travaliul în sine”
Cursurile au început din octombrie, anul trecut, și sunt în medie cam opt – nouă pe săptămână. După finalizarea acestui curs, mămicile intră mai sigure pe ele în sălile de nașteri.
„Sunt multe mămici care se tem de travaliul în sine, altele de cum o să se descurce după aceea cu bebelușul. În general, este importantă atât pregătirea psihică, cât și fizică pentru că este important să știi ce trebuie să faci ca să faci față unui travaliu, nașterii. Afli informații noi, faci mișcare în timpul sarcinii, sunt tehnici de relaxare, de respirație. Este un cumul de factori care pot să te ajute”, ne-a spus Mădălina.
Potrivit acesteia, fiecare mămică are parte de o experiență unică atunci când dă naștere unui copil, iar informațiile primite la acest curs o ajută să gestioneze mai ușor această situație. Cursul este structurat în 8 teme esențiale, abordând aspecte esențiale precum pregătirea pentru naștere, alăptarea, îngrijirea nou-născutului și adaptarea emoțională post-partum.
„Această inițiativă gratuită este un exemplu minunat de devotament și sprijin”
„De multe ori ce le spun celor care vine la curs: încearcă să îți trăiești povestea proprie, nu trăi povestea altora pentru că fiecare are experiența lui”, spune Mădălina.
Olivia este doar una dintre mămicile care au ales să nu meargă fricoase și neștiutoare în sala de nașteri și s-a înscris la aceste cursuri.
„Această inițiativă gratuită este un exemplu minunat de devotament și sprijin pentru comunitate, iar promovarea ei ar putea ajuta și mai multe viitoare mame să beneficieze de aceste informații prețioase, mai ales in judetul nostru, unde sarcinile purtate de minore sunt inca neizolate”, spune Olivia.
Mădălina Penciuc este moașă la sala de nașteri de zece ani și este membră a Asociatiei Moaselor Independente. Vezi AICI cum te poți înscrie!