Calendar gradație de merit 2025. S-a stabilit când pot depune profesorii actele la secretariatele școlilor

Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor în perioada 5-9 mai, potrivit unui proiect consultat de Edupedu.ro. Documentul urmează să fie discutat în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Educației. Este vorba despre Metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, scrie edupedu.ro

Art. 9 – „(1) Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit, se întocmește de către fiecare candidat și cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:

a) opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;

b) cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;

c) adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;

d) adeverinţă de vechime în învățământ;

e) fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;

f) raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;

g) declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelulului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta metodologie;

h) documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.”

Spre deosebire de anul trecut, sunt acceptate doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

„Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale, pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general).”

La fel ca anul trecut, inspectoratele școlare județene pot decide să primească dosarele candidaților în format letric sau scanate, online, pe o platformă pe care să o pună la dispoziție.

Art. 9 – „(3) Inspectoratul şcolar stabilește prin procedură proprie aprobată în consiliul de administrație al inspectoratului școlar, modalitatea de depunere, de evaluare a dosarelor și de soluționare a contestațiilor: în format letric sau în format electronic prin platforma dedicată, modalitate pe care o transmite candidaților, în termenul  prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.

(4) În cazul în care inspectoratul şcolar hotărește ca depunerea și ulterior evaluarea documentelor candidaților și soluționarea eventualelor contestații să se realizeze prin intermediul unei platforme online, în format electronic (scanat), acesta are obligația de a asigura, pentru candidații aflați în situații excepționale, care declară pe propria răspundere că nu au acces la instrumentele necesare depunerii online a dosarului, infrastructura necesară.

(5) Pentru situațiile în care inspectoratul școlar hotărește ca dosarele candidaților în vederea participării la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit să fie depuse în format letric,   candidatul întocmeşte şi depune dosarul la conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ/Palatului Național al Copiilor în care este titular/detaşat/angajat la data depunerii dosarului. Candidaţii care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe unităţi/instituţii de învăţământ depun documentele la conducerea uneia dintre aceste unităţi de învăţământ, cu respectarea strictă a termenului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie. După depunerea dosarului de înscriere la concurs nu se mai admite completarea acestuia cu alte documente.”

Calendarul pentru acordarea gradațiilor de merit

1. Transmiterea de către Ministerul Educației și Cercetării a numărului total de posturi didactice de predare, de conducere, îndrumare și control, respectiv a numarului de posturi didactice auxiliare ocupate la nivelul lunii februarie 2025, conform datelor din programul EDUSAL. Termen: 23 aprilie 2025

2. Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, stabilirea numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ. Transmiterea propunerii Palatului Naţional al Copiilor către Ministerul Educației și Cercetării cuprinzând numărul de gradaţii ce urmează a fi acordate. Perioada: 24 – 25 aprilie 2025

3. Aprobarea numărului de locuri repartizate pe categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar) şi discipline/domenii de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în baza hotărârii comisiei paritare.

Comunicarea fişelor de (auto)evaluare, a numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ de către inspectoratul şcolar în teritoriu. Perioada: 28 – 30 aprilie 2025

4. Depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică.Perioada: 5 – 9 mai 2025

5. Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar/Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 12 – 13 mai 2025

6. Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate; verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit; aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Perioada: 14 mai  – 30 mai 2025

7. Depunerea/Transmiterea contestaţiilor privind punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite. Perioada:  2 – 3 iunie 2025

8. Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor. Termen: 4 – 12 iunie 2025

9. Înaintarea la Ministerul Educației și Cercetării a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum şi listelor cu personalul didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradaţiei de merit. Termen: până la 27 iunie 2025

10. Emiterea ordinului ministrului Educației și Cercetării pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit. Termen: până la 1 august 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *