Botoșăneanul George Burcea vorbește pentru prima dată după mult timp în care a stat departe de ochii curioșilor despre creșterea și educația celor două fetițe pe care le are alături de Andreea Bălan. Cele mici încep deja să îi adreseze tot felul de întrebări actorului, însă partea bună este că acesta are mare răspunsurile pregătite. Cum a reușit să se impună în fața copiilor, dar și ce spune despre relația cu Viviana Sposub, citiți mai jos!
În ultima perioadă, George Burcea a ales să se focuseze intens pe cariera sa și să dezbată cât mai puțin aspecte din viața sa personală. Pentru CANCAN.RO însă, actorul vorbește despre relația pe care o are cu micuțele Ella și Clara, fetițele pe care le are alături de Andreea Bălan. Deși divorțul nu este o situație ușor de explicat în fața unor copii, George susține că face față cu brio întrebărilor roșii adresate de fiicele sale.
”Toată lumea e bine, nu s-a schimbat nimic în viața personală. Bine că suntem sănătoși. Cu fetițele m-am întâlnit cred că acum o săptămână. Mergem să mâncăm, să ne jucăm, ne împărțim programul cum putem, în așa fel încât să nu simtă lipsa mea din viața lor. Să știi că s-au obișnuit cu acest lucru, mai ales cea mare care are nouă ani, care e destul de mare să înțeleagă și să-mi adreseze multe întrebări: ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Cu siguranță timpul și vârsta își vor pune amprenată și vor înțelege din ce în ce mai bine. Nu sunt nici primul, nici ultimul om divorțat. Poate nu e o situație ideală, dar e o situație cu care se confruntă mulți oameni.
Acum câteva săptămâni m-au întrebat și ce meserii am mai avut. Le-am zis că am fost barman, ospătar, marinar. Cea mică a zis că am fost pirat. Au tot felul de întrebări, ce fac la filmări, cu cine mă întâlnesc, de ce plec la Arad”, a povestit George Burcea.
Cum reușește fostul partener al Andreei Bălan să rămână autoritar în fața fetițelor sale?
”Eu am crescut mai mult cu cea mare, o luam la teatru, la repetiții, cu cea mică am apucat să stau doar un an până să se întâmple acel moment, dar sincer nici nu contează atâta timp cât sunt sănătoase și încercăm cumva să recuperam timpul. (…) Am reușit să impun respectul în fața lor cu o modalitate personală. Nu ne certăm sau alte lucruri, dar atât fac: hmm, hmm! În acel moment, ele știu că e suficient”, a declarat actorul din ”Wednesday”.
George Burcea, despre noul film și relația sa: ”Eu le am pe ale mele, ea pe ale ei”
Dacă fetițele sunt în regulă, iar relația dintre acestea și George este una foarte bună, am fost curioși să aflăm și ce planuri are alături de Viviana, de asemenea.
”Viviana e foarte bine, nu știu dacă plecăm în vreo vacanță. Eu le am pe ale mele, ea pe ale ei. Nu ne facem planuri de vacanță”, a spus George.
În ceea ce privește viața sa profesională, George a muncit intens pentru noul film în care joacă și care va apărea în cinematografele din toată țară anul acesta. Actorul din ”Wednesday” revine pe marile ecrane curând.
”Am terminat filmările pentru noul filmul, «Miorița. De la capăt», care o să apară în cinematografele din România. Pe 9 și 10 vom avea o vizionare privată. De când m-am întors de la Arad, Timișoara, am dormit, îmi place foarte mult să dorm. M-am odihnit după filmări. Filmul o să vă surprindă. Dacă anul trecut l-am jucat pe Alexandru Ioan Cuza, anul acesta îl joc pe Ungureanu, din balada «Miorița». E un lungmetraj făcut în regia lui Călin Coman, din Arad, care va surprinde pe toată lumea”, a încheiat George Burcea, pentru CANCAN.RO.