Un consilier local dintr-o comună din Botoșani a murit în urma unui infarct. Este vorba despre Dorin Dănila, consilier local din comuna Păltiniș. Botoșăneanul a trecut la cele veșnice la vârsta de 57 de ani.
Cei care l-au cunoscut spun că era „un prieten și om extraordinar”, „un om cu inima mare și un caracter deosebit”.
Moartea sa a fost fulgerătoare și nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie. Acum, familia se pregătește de înmormântare.