Bani de la Guvern pentru clădirea în care funcţionează o importantă unitate medicală din Botoşani

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei alocă suma de 16.487.522,20 lei pentru lucrările de consolidare în vederea reducerii riscului seismic la clădirea Sanatoriului de Neuropsihiatrie din satul Podriga, comuna Drăguşeni Botoşani, a anunţat, miercuri, ministrul Cseke Attila.
„Avem toate premisele administrative, organizatorice şi financiare ca să implementăm programe de investiţii pe consolidare de risc seismic, avem sute de clădiri care pot să intre în aceste programe, de aceea, autorităţile publice trebuie să ne aducă documentaţiile pentru a încheia contractele de finanţare absolut necesare pentru viaţa şi siguranţa cetăţenilor”, a precizat ministrul dezvoltării.
Finanţarea proiectului este asigurată cu fonduri de la bugetul de stat, în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, prin Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *