În data de 1 aprilie 2025, municipiul Botoșani a fost gazda festivității de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică, ediția a LXXV-a, dedicată elevilor din clasele IX-XII. Participă 369 de elevi și 47 de cadre didactice.
Evenimentul a fost marcat de o atmosferă de înaltă ținută academică, aducând împreună tineri pasionați de matematică din întreaga țară, profesori dedicați și oficialități locale care sprijină excelența educațională.
În cadrul festivității, au transmis mesaje de susținere și încurajare pentru participanți reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, domnul secretar de stat Sorin Ion și doamna consilier Elisabeta Ana Naghi, președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul Valeriu Iftime, primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Ionuț Andrei, prefectul județului Botoșani, domnul Dan Nechifor, dar și sponsorul principal al olimpiadei, doamna Anca Boldea.
Elevii și întreaga audiență au fost inspirați de discursurile motivate despre importanța matematicii în dezvoltarea intelectuală și profesională a tinerilor, rostite de domnului prof. univ. dr. Viorel Barbu, membru al Academiei Române și ale președintelui comisiei centrale a olimpiadei, domnul conferențiar universitar dr. Cătălin Liviu Gherghe.
„Tuturor elevilor participanți le urez mult succes, concentrare maximă și inspirație în zilele ce urmează! De asemenea, le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui prestigios eveniment, de la profesori și voluntari, până la autoritățile locale și sponsori. Fiecare contribuție a fost esențială în asigurarea unei desfășurări impecabile a competiției.” a declarat prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.
Proba de concurs se va desfășura miercuri, 2 aprilie 2025, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” Botoșani, între orele 9.00-13.00, iar Proba de baraj va avea loc la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani, în data de 5 aprilie 2025, în intervalul orar 09.00 – 13.00.
La etapa națională a olimpiadei vor participa 369 de elevi din toate județele țării și Municipiul București, însoțiți de 47 de cadre didactice. Cazarea elevilor participanți și a profesorilor însoțitori se va face în regim de pensiune completă, începând cu data sosirii și până la plecarea de la finalul competiției, la Hotelul Rapsodia, Hotelul Maria și Hotelul Premier din municipiul Botoșani.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 5 aprilie 2025, începând cu ora 17,00, în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani.