Conducerea Spitalului Județean de Urgență „ Mavromati ”Botosani informează pacienții că luni, 7 aprilie, dată în care este celebrată Ziua Mondială a Sănătății, personalul medical care desfasoara activitatea atat in Ambulatoriul de Specialitate precum și in Laboratorul de Analize medicale si Laboratorul de recuperare medicala este liber.
Conform contractului colectiv de muncă, ziua de 7 aprilie este considerată zi de sărbătoare legală, în care angajații din sistemul medical sunt liberi. La nivelul unității sanitare, continuitatea asistenței medicale va fi asigurată de cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgențe, cât și din celelalte secții ale spitalului. Vor fi asigurate toate liniile de gardă, inclusiv gărzile la domiciliu, astfel încât toți pacienții care vor ajunge la Spitalului Județean de Urgență „ Mavromati ”Botosani sa beneficieze de investigațiile necesare și tratamente eficiente.
Ziua Mondială a Sănătății se sărbătorește în fiecare an pe 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății în anul 1948, atunci când toate țările lumii s-au unit pentru a promova sănătatea, a menține lumea în siguranță și a-i ajuta pe cei din zonele defavorizate să aibă acces la serviciile medicale esențiale.
Anul acesta, sub sloganul” Inceputuri sanatoase, viitor plin de speranta” OMS are ca scop asigurarea accesului tuturor oamenilor la servicii medicale de înaltă calitate pe care să le ofere profesioniștii în domeniu iar factorii politici să opteze pentru investițiile în extinderea serviciilor de sănătate.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență „ Mavromati ”Botosani a întreprins o serie de măsuri pentru a dezvolta actul medical pentru toți pacienții care se adreseaza spitalului.
”Însă, dincolo de investiții și dotări, sistemul medical înseamnă oameni. Oameni care fac tot ce le stă în putință pentru sănătatea altor oameni. Oameni care își fac meseria cu profesionalism, cu devotament și responsabilitate și cărora, cu ocazia zilei de 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență „ Mavromati ”Botosani le ureaza, cu respect, La mulți ani și multă sănătate!!”,transmite printr-un comunicat Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani.