Război total între o familie din Botoșani și Poliție. Membrii familiei fac plângeri împotriva polițiștilor, iar oamenii legii au dat amenzi de zeci de mii de lei

Război total între o familie din județul Botoșani și Poliție. Membrii familiei din Vorona aduc acuze grave și fac plângeri împotriva polițiștilor, iar oamenii legii le-au dat  acestora amenzi de zeci de mii de lei.

Totul a început pe 17 februarie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au observat pe o stradă din Vorona un autoturism care avea o deplasare sinuoasă, motiv pentru care au pus în funcțiune semnalele luminoase și acustice și au pornit în urmărirea acestuia. După aproximativ un kilometru, conducătorul auto a oprit autoturismul pe contrasens și a coborât încercând să se sustragă verificărilor.

Polițiștii l-au interceptat și i-au stabilit identitatea, în persoana unui tânăr de 32 de ani și, întrucât emana halenă alcoolică, i s-a adus la cunoștință ca va fi supus testării cu aparatul etilotest.

În scurt timp, din curtea unei locuințe s-au prezentat alte șase persoane, rude ale tânărului de 32 de ani, care au avut un comportament recalcitrant la adresa polițiștilor și nu s-au conformat somațiilor acestora, împiedicându-i să-și desfășoare activitatea.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, una dintre persoane, o femeie de 54 de ani, a încercat să-i împiedice pe polițiști să-și exercite atribuțiile specifice motiv pentru care aceștia au imobilizat-o și au încercat incătușarea sa, însă din cauza comportamentului agitat, atât a femeii cât și a rudelor sale, precum și a faptului că aceștia s-au folosit de un minor pentru a-i împiedică pe polițiști să dispună măsurile legale, existând riscul victimizarii acestuia și supunerii la un comportament nepotrivit, au renunțat la activitate. (IMAGINI VIDEO mai jos)

Ulterior, a fost solicitat sprijin și au fost identificate toate persoanele implicate, fiind aplicate 20 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.000 de lei, pentru împiedicarea organelor de poliție de a-și îndeplini obligațiile de serviciu, constituirea unui grup în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, provocare și participare la scandal.

Totodată, față de tânărul de 32 de ani, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de peste 2.000 de, lei pentru faptul că a circulat pe contrasens și nu a respectat dispozițiile polițiștilor, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, a fost informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani pentru a verifica situația minorului folosit pentru a împiedica polițiștii să-și exercite atribuțiile.

Familia implicată are o altă poveste

Ilie Sava, tatăl tânărului de 32 de ani despre care polițiștii susțin că se afla la volan, neagă toate acuzațiile Poliției. Botoșăneanul spune că el a condus mașina care îi aparține și că, în seara respectivă, după ce a parcat-o, fiul său s-a întors la autoturism să ia niște lucruri pe care le-ar fi uitat. În momentul respectiv, un echipaj de poliție a oprit în dreptul său și i-a cerut documentele.

De acolo a început scandalul. Soția sa a încercat să intervină între dialogul dintre fiul său și polițiști, iar oamenii legii ar fi bruscat-o și ar fi încercat să o încătușeze.

„Totul a fost filmat, iar cei doi polițiști nici nu au fost în stare să pună cătușele unei femei de 54 de ani. E de râsul lumii cu au intervenit cei doi polițiști incompetenți. Eu cred că erau băuți sau drogați”, a spus bărbatul.

Considerând că agenții respectivi fac un abuz, el a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns alt echipaj de poliție, care însă nu a soluționat cazul în favoarea sa.

Bărbatul din Vorona, care s-a ales cu amenzi uriașe, una de 7.500 de lei și una de 8.500 de lei, a făcut și o plângere penală împotriva polițiștilor. Plângerea a fost depusă la Parchet, iar acesta urmează să facă cercetări.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *