FC Botoșani, victorie cu emoții pe teren propriu cu Farul Constanța. A condus cu 3-0, dar a câștigat la limită

FC Botoșani a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-3 (2-0), pe Farul Constanța, în a doua etapă a play-out-ului Superligii. Echipa lui Leo Grozavu a tremurat pe finalul meciului, după ce în minutul 49 conducea cu 3-0.

FC Botoșani a deschis scorul pe Municipal prin Papa (10) și și-a majorat avantajul prin Mitrov (16).

Tot Mitrov a reușit să înscrie, în minutul 49, pentru 3-0, iar constănțenii au redus din diferență în minutul 63, prin Radaslavescu, după o greșeală a portarului Anestis. În minutul 71, portarul botoșănean a greșit din nou, iar Băsceanu a făcut ca scorul de să fie 3-2.

Scorul a fost majorat la 4-2 de Zoran Mitrov, în minutul 77, printr-un șut spectaculos de la aproape 20 de metri. Vână a reușit să reducă din nou din diferență în minutul 82.

La meci au asistat 3.540 de spectatori, în condițiile în care a plouat pe toată durata jocului.

Echipele de start:

FC Botoșani: Anestis – Friday, Miron, Iacob, Pavlovic – Papa, Aldair – Cîmpanu, Ongenda, Mitrov – Chică-Roșă. Rezerve: Benzar, Bodișteanu, Celea, G. David, Diez, R. Filip, Kukic, Matricardi, Mouaddib, Șeroni, Țigănașu. Antr: Leo Grozavu

Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Bălașa, Gustavo Martins, Ganea – Banu, Vînă, Dican – Grigoryan, Alibec, Ciobanu. Rezerve: Băsceanu, Buta, Casap, Doicaru, Ducan, Fabinho, Kivinda, Larie, N. Popescu, Radaslavescu, Reginaldo, Țîru. Antr: Gică Hagi

Arbitru: Horia Mladinovici

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *