Cătălin Moroșanu va fi nașul cântăreței Francisca din Botoșani. Unde va face nunta artista cu TJ Miles

În cel mai recent interviu acordat Can Can, TJ Miles vorbește despre relația sa cu botoșăneanca Francisca și nunta pe care cei doi o plănuiesc în curând.  Au ales un naș celebru, unul dintre cei mai faimoși sportivi din România!

TJ Miles și Francisca se iubesc de aproape trei ani, iar curând vor ajunge și în fața altarului. Deși a locuit în Canada o mare parte a vieții sale, cântărețul vrea o nuntă cu specific românesc pe care o va organiza chiar în Capitală.

TJ Miles spune când și cum va arăta cel mai important moment din viața sa alături de aleasa inimii lui, dar și cine le va fi naș.

”Nunta va fi în 2026, deja avem și nașul, pe Cătălin Moroșanu. Mi-am dorit mereu un naș puternic, pentru că pentru asta e nașul, să aibă grijă de copii dacă se întâmplă ceva, Doamne ferește. Ne-am cunoscut înainte de primul Survivor. El nu e ca mine așa de deschis, lui trebuie să îi câștigi încrederea. A zis că a fost o plăcere să mă cunoască, atunci când a ieșit din competiție înaintea mea. Francisca prezintă galele lui”, a spus TJ Miles.

”Vreau să cânte Biju, dar mi-ar plăcea și trap la nuntă”

Deși nu este mare fan sarmale, artistul le va adăuga totuși în meniul de la nunta sa, de dragul invitaților. În ceea ce privește muzica, aceasta va fi foarte diversă, pentru a-i mulțumi pe toți cei prezenți la marele eveniment.

”Nu vrem nuntă cu strigare, ha, ha. Vreau muzica să fie ce trebuie, vreau să vină cei mai tari oameni, poate din Chișinău sau Botoșani. Muzica e pe primul loc, apoi mâncarea. O să fie nevoie și de mâncare, știu că o să vină mulți sărmăliști. Mie îmi plac doar cele în viță de vie. Vreau și manele, îmi plac. Aș vrea să îmi cânte Costel Biju. Vreau și muzică internațională. Francisca nu va cânta la nunta ei. Mi-ar plăcea și niște trap, poate va fi un DJ care să pună. (…) Probabil va fi în Snagov, n-aș face-o în Botoșani la Francisca, vreau să fie mai accesibil pentru oameni. În Snagov stau și părinții mei, iar acela este și locul în care am fost prima dată când am revenit în România”, a explicat TJ Miles.

Artistul vorbește despre dosarele penale din cauza drogurilor și povestește cum propria bunică îl ajuta în afacerile ilegale. În Canada, TJ Miles a fost reținut de mai multe ori, însă a scăpat de fiecare dată, iar acum susține că s-a cumințit în totalitate și a învățat din greșelile tinereții, noteaza Cancan.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *