Ora de vară 2025 în România: ora 3.00 devine ora 4.00. Cum va fi afectată circulaţia trenurilor

În această noapte, România va trece la ora de vară, iar noi vom dormi mai puţin cu o oră. Zilele vor deveni mai lungi, nopţile mai scurte, iar ceasurile vor fi ajustate, astfel încât ora 3 va deveni ora 4. Aşadar, ziua de mâine va fi cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore.  Această modificare are loc la zece zile diferenţă după echinocţiul de primăvară, însă nu pentru toată lumea. În ultimii ani, mai multe state printre care Rusia şi Turcia, au renunţat la introducerea orei de vară. Trecerea ne poate afecta organismului, astfel că, pentru a ne adapta mai uşor, medicii ne recomandă să ne programăm timpul în așa fel încât să avem ore suficiente de somn.

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vara, ora 3.00 devenind ora 4.00, astfel că 30 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 30 martie, va fi cea mai scurtă din acest an. Măsura va fi valabilă până în ultima duminică a lui octombrie, când se face trecerea la ora de iarnă.

Cum se modifică circulaţia trenurilor

CFR Călători informează că începând cu data de 30 martie 2025, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 03:00, care devine ora 04:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2025, între staţiile de frontieră cu ţările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, noteaza Observator

Urmareste-ne pe Google News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *