Un tânăr de 25 de ani din județul Botoșani a ajuns să fie arestat, după ce, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, a furat o mașină, a condus-o fără permis și a refuzat să îi fie prelevate probe biologice de sânge.
Botoșăneanul, care este cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, a primit, vineri, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea magistraților Judecătoriei Dorohoi.
Din cercetări, a reieșit faptul că tânărul din comuna Dimăcheni, ar fi sustras, joi dimineață, un autoturism care era parcat pe un teren din extravilanul localității Dimăcheni, pe care l-ar fi condus aproximativ un kilometru, după care l-a abandonat, încercând să se sustragă controlului polițiștilor.
Mai mult decât atât, tânărul de 25 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1, 31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. 422/P/144/2025 şi în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. e Cod pr. pen., art. 223 alin. 2 Cod. pr. pen. şi art. 226 Cod pr. pen.. dispune arestarea preventivă a inculpatului Coroblea Cătălin, zis „Alin”, (…), cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. şi ped. de art 337 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.03.2025 şi până la data de 26.04.2025, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul în sumă de 360 lei al apărătorului din oficiu avocat Filip – Vasiliu Delia pentru asistenţa judiciară obligatorie a inculpatului va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 28 martie 2025.