Societatea Nova Apaserv SA Botoșani a transmis o informare în atenția principalilor agenți economici beneficiari ai serviciului de alimentare cu apă și canalizare-epurare:
Potrivit reglementarilor legale în vigoare pe linia gospodăririi apelor, fiecare agent economic are obligaţia preepurării locale a apelor uzate, astfel încât în secţiunea de control (ultimul cămin al canalizării interioare) să fie asigurată respectarea condiţiilor și restricţiilor prevăzute de către Normativul NTPA-002/2002 cu modificările și completările ulteriare, în scopul protecţiei şi funcţionării normale a sistemului de canalizare – epurare, precum şi protejarea mediului de efectele adverse ale evacuărior de ape uzate.
În conformitate cu prevederile Regulamentului serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din judeţul Botoşani (avizat prin Hotărârea C.J. Botoşani nr. 226/22.12.2009) şi ale Contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare – Anexa nr.3 A – preluarea apelor uzate menajere, industriale și pluviale, societatea noastră are obligaţia verificării calităţii apelor uzate preluate în sistemele publice de canalizare. Cheltuielile privind monitorizarea calităţii apelor uzate deversate în reţelele publice sunt suportate de utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (Art. 2, pct. 2.9. din Anexa nr. 3A la contractul de furnizare/prestare a acestor servicii).
În cazul în care apele uzate provenite din activitatea dumneavoastră depăşesc valorile concentraţiilor maxime admise privind conţinutul de substanţe poluante evacuate în rețelele publice de canalizare, se pot înregistra perturbări grave în funcţionarea staţiilor de epurare, generând cheltuielile suplimentare de operare pentru societatea noastră, cu afectarea factorilor de mediu.
Utilizatorii serviciilor de canalizare – epurare care nu respectă condițiile impuse prin Normativul NTPA-002/2002 cu modificările și completările ulteriare, sunt obligaţi la plata contravalorii cheltuielilor suplimentare de epurare şi după caz, a valorii eventualelor daune materiale produse atât operatorului cât și utilizatorilor de apă din avalul secțiunii de deversare a apelor uzate epurate (Art. 153 alin (2) din Regulamentului serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din judeţul Botoşani şi Art. 1 din Anexa nr. 3 A la contractul de furnizare/prestare a acestor servicii).
Conform prevederilor Legii apelor nr.107/1996, c/val. daunelor materiale provocate utilizatorilor de apă din aval şi cheltuielile efectuate de persoane fizice sau persoane juridice pentru înlăturarea efectelor poluării, se suportă de cel care a produs poluarea.
Pentru prevenirea unor asemenea situaţii, vă notificăm ca în termen de 15 zile de la data prezentei, să asiguraţi funcţionarea la parametrii optimi a instalaţiilor proprii de preepurare, astfel încât apele preepurate descărcate în reţeaua de canalizare să se încadreze în parametrii calitativi impuşi de normativele în vigoare și să ne transmiteți măsurile întreprinse.
Având în vedere obligativitatea fiecărui agent economic de conformare cu cerințele legale în vigoare privind calitatea efluentului de apă uzată evacuat în sistemul centralizat de canalizare-epurare din administrarea operatorului, în vederea realizării unei proceduri integrate de monitorizare și stabilirea unor măsuri comune cu privire la managementul apelor uzate provenite de la agenții economici, vă mulțumim pentru colaborare!
Sursa: Comunicat Nova Apaserv