Directorul APIA Botoșani, apel către fermieri și reprezentanții primăriilor din județ. Ce trebuie să facă până pe 30 mai

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a cererilor de plată pentru anul 2025.

Perioada de depunere a cererilor este până pe data de 30 mai, dar rog fermierii botoșăneni să se prezinte la centrele locale APIA la care sunt arondați, conform programărilor făcute de colegii mei. Pentru a nu aglomera activitatea spre finalul campaniei este necesar să se respecte graficul programărilor a transmis directorul executiv APIA Botoșani, Dan Șlincu.

La completarea cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.

Adresăm rugămintea și către reprezentanții primăriilor să sprijine fermierii în procesul de depunere a cererilor de plată. Fermierii au obligația să verifice, împreună cu funcționarii din autoritățile publice locale de pe raza cărora utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul Agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acestora să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului, conform înscrierii în Registrul Agricol a subliniat Dan Șlincu.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *