Un tânăr din Botoșani, care a ucis un om, obligat să plătească daune de peste 200.000 de lei

Foto: Observatornews.ro

Un tânăr din Botoșani, care a ucis un om și a rănit-o pe soția acestuia, va trebui să plătească victimelor sale daune morale de peste 210.000 de lei. Este vorba de Forin Popa, care a fost condamnat, recent, la  zece ani şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie calificată” și „tâlhărie urmată de moartea victimei”.

Botoşăneanul va trebui să plătească 70.000 lei sub formă de daune morale soției bărbatului decedat,  care, la rândul ei, a fost rănită. De asemenea, el va fi nevoit să achite câte 50.000 de lei altor două membre ale familiei și câte 20.000 de lei pentru alte două persoane rude cu victima.

Agresorul a primit şi interdicţia de a se apropia, după ce va fi eliberat din închisoare, de bătrână, dar şi de familia acesteia.

Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului trecut, atunci când botoșăneanul de doar 22 de ani a dat buzna în locuința celor doi bătrâni din localitatea Coșula. Folosind un cuțit, tânărul l-a înjunghiat pe proprietar, iar pe soția acestuia a amenințat-o cu moartea și a rănit-o în zona feței.

Era pentru a doua oară când individul, Florin Popa, a intrat în casa celor două bătrâni cu scopul de a-i tâlhări.  În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2023, botoșăneanul a intrat în casa celor doi pensionari și, folosind un cuțit, i-a amenințat și le-a luat acestora o sumă de 7.000 de lei.

Modul sălbatic în care Florin l-a obligat pe botoșăneanul de 85 de ani să-i dea economiile

Tânărul de 22 de ani, care l-a ucis cu sălbăticie pe botoșăneanul de 85 de ani pentru bani, a dat dovadă de o cruzime de nedescris. Ca-n filmele de groază, Florin Popa, din Coșula, a intrat în casă peste el și l-a terorizat pe bărbat. Prima dată, l-a tâlhărit de 7.000 lei. Practic l-a obligat să îi dea toate economiile sale. Așa a pus mâna pe cei 7.000 lei, însă bătrânul mai avea ascunși, într-un alt loc, încă 5.000 lei. Cel mai probabil, tânărul știa că bătrânul mai avea bani, așa că miercuri s-a întors în locuința acestuia.

A așteptat ca soția acestuia, bolnavă de Altzheimer,  să iasă afară, apoi l-a chinuit pe bătrân să-i dea și celelalte economii. L-a tăiat la ambele mâini și a așteptat să moară. De altfel, în urma perchezițiilor la locuința lui Florin Popa anchetatorii au găsit cuțitul folosit.

Tânărul de 22 de ani a fost plecat o vreme în Spania, dar de un timp s-a întors acasă și, probabil rămas fără bani, s-a gândit că poate profita de pe urma botoșăneanului de 85 de ani. Din păcate, a luat o viață, iar acum riscă ani grei de pușcărie pentru fapta sa.

Comunicat de presă al Parchetului

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.F., în vârstă de 22 de ani, din com. Coșula, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie calificată” și „tâlhărie urmată de moartea victimei”.

S-a reţinut că:

– în perioada 02-03.12.2023, pe timp de noapte, inculpatul a pătruns în locuința persoanelor vătămate C.G. și C.F., din sat-comuna Coșula, jud. Botoșani, unde, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, prin amenințare și folosirea unui obiect tăietor-înțepător, a determinat pers. văt. C.G., care a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale, să-i remită suma de 7.000 de lei;

– în data de 16.01.2024, în intervalul orar 21.00-22.00, inculpatul a pătruns în locuința acelorași persoane vătămate și, după ce acestea i-au remis suma de 30 de lei, i-a aplicat victimei C.G. mai multe lovituri cu un cuțit, cauzându-i decesul, și, cu același cuțit, a amenințat-o și a lovit-o în zona feței pe pers. văt. C.F., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpatul POPA FLORIN, arestat preventiv în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – tâlhărie calificată”, prev. şi ped. de art. 233,234 alin. 1 lit. a, d, f şi g Cod penal cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi h Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani. – „tâlhărie calificată urmată de moartea victimei”, prev. şi ped. de art. 236 C. penal rap. la art. 233 ,234 alin. 1 lit. a, d, f şi g Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h şi n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme și dreptul de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 50 m de victima Cucu Florica și de membrii de familie ai acesteia, respectiv Andriesei Maria, Rotariu Elena, Mihalache Florica și Andriesei Gabriela, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, contopește cele două pedepse principale şi complementare şi va aplica pedeapsa cea mai de grea de 9 ani închisoare, pe care o sporește cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 10 (zece) ani şi 4 (patru) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h și n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme și dreptul de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 50 m de victima Cucu Florica și de membrii de familie ai acesteia, respectiv Andriesei Maria, Rotariu Elena, Mihalache Florica și Andriesei Gabriela, pe o durată de 3 ani. Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h și n Cod penal. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpat prin Încheierea nr. 5 din data de 20 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul nr.104/40/2024 al Tribunalului Botoșani. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata reţinerii și arestării preventive de la data de 19.01.2024 la zi. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea specială a cuțitului de bucătărie cu mâner din lemn, folosit de către inculpatul Popa Florin la săvârşirea faptei (colet nr. 5/BT240000970/60 din 19.01.2024). În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Obligă inculpatul Popa Florin să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: – părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 465 lei reprezentând daune materiale; – părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 3.890,42 lei reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 11.12.2023 şi până la data plăţii efective; – părților civile Cucu Florica, Andriesei Maria, Rotariu Elena, Mihalache Florica și Andriesei Gabriela suma totală de 15.600 lei reprezentând daune materiale; – părții civile Cucu Florica suma de 70.000 lei reprezentând daune morale; – părții civile Andriesei Maria suma de 50.000 lei reprezentând daune morale; – părții civile Rotariu Elena suma de 50.000 lei reprezentând daune morale; – părții civile Mihalache Florica suma de 20.000 lei reprezentând daune morale; – părții civile Andriesei Gabriela suma de 20.000 lei reprezentând daune morale, Respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauză, ca nefondate. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 350 lei pentru faza de judecată, iar suma de 5.650 lei pentru faza de urmărire penală). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul par?ial al apărătorului din oficiu, av. Stărică Aura – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 985/2024 în cuantum de 1.400 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *