Astăzi, cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au avut parte de un moment inedit din partea unor copii de la Grădinița nr.26 din municipiul Botoșani.
Aceștia le-au făcut o surpriză polițiștilor și s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cu desene realizate cu ocazia Zilei Poliției Române.
”Copiii au fost întâmpinați cu bucurie de către șeful inspectoratului, care le-a mulțumit pentru gestul lor. Aceste desene sunt o dovadă a admirației pe care cei mici o au pentru oamenii în uniformă. Le mulțumim copiilor și cadrelor didactice care i-au însoțit și care le îndrumă pașii spre respectarea valorilor civice și aprecierea rolului polițiștilor în comunitate”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani.