Un botoșănean a recurs la un gest cutremurător chiar în postul Paștelui. Bărbatul și-a luat zilele în solarul din curte. Nenorocirea s-a produs duminică seară, la Darabani.
Botoșăneanul locuia cu soția sa. La un moment dat, femeia a ieșit să îl caute și l-a găsit spânzurat în solarul din curte. A sunat la 112 și a cerut ajutor, dar din păcate cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, constatându-se decesul omului.
La fața locului au ajuns și polițiștii, care au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele morții acestuia. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei. Bărbatul nu a lăsat vreun bilet de adio, iar rudele nu știu de ce a recurs la acest gest extrem.