O tragedie a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Rădeni: bărbat a murit în urma unui incendiu. Focul izbucnit într-o casă din localitatea Rădeni a fost observat de vecini, care au sunat după ajutor.
Au intervenit patru echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă.
Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Întrucât existau informații că proprietarul, în vârstă de 74 de ani, ar putea fi în interior, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere.
Bărbatul a fost găsit în holul casei, fiind inconștient. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturilor au fost zadarnice, medicul de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD declarând decesul.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.