Marșul pentru viață, pe 30 martie, la Botoșani. Vezi traseul!

Marșul pentru viață va avea loc și anul acesta la Botoșani. Evenimentul a fost programat pentru duminică, 30 martie 2025, de la ora 14.00, și are ca scop susținerea femeilor însărcinate aflate în dificultate.

În municipiul Botoșani traseul va fi următorul: Biserica Buna Vestire- Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva- Protopopiatul Botoșani- Biserica Sfânta Treime.

În județul Botoșani, marșul pentru viață se va desfășura în municipiile Botoșani și Dorohoi, precum și în orașele Săveni, Ștefănești și Darabani.

Tema acestei ediții a Marșului pentru Viață își propune să transmită un mesaj clar și puternic – „Fiecare om contează”. Fiecare viață are valoare, iar sprijinul oferit femeilor însărcinate aflate în dificultate poate face diferența. Într-o societate în care multe femei se confruntă cu lipsa sprijinului emoțional, financiar sau social, este esențial să promovăm soluții bazate pe solidaritate, empatie și responsabilitate.

Marșul pentru viață este cel mai mare eveniment pro-viață organizat în România încă din anul 2008. An de an, numărul participanților și al localităților în care s-au organizat activități pro-viață în luna martie a crescut din ce în ce mai mult.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *