În deplasările în poligoane, la aplicațiile cu tancuri, rareori întâlnești femei luptătoare. Atunci când ai prilejul să o faci, însă, ele sunt exemple de dârzenie și determinare. Nimic nu pare să le poată opri. Sublocotenentul Cristina Marinela Marica, din Batalionul 284 Tancuri Cuza Vodă din Galați, este un astfel de exemplu în acest sens.
Cristina Marinela Marica este din Botoșani. În clasa a VI-a își amintește o discuție începută de tatăl ei. Ce vrei să faci cu viața ta?, își întreba el odrasla. Era o întrebare cu subînțeles, existând deja în aer ideea unui liceu militar.
Atunci m-am hotărât. Am încercat, am avut voință, erau 20 de locuri pentru fete la liceul militar pe vremea aceea. Nu am intrat. Nu a fost să fie. La 15 ani să nu reușești e o mare dezamăgire. Dar am fost ambițioasă și am zis că dacă nu a fost să fie cu liceul militar vreau mai departe în academie. Îmi plăcea disciplina, îmi plăcea performanța pe care o făceau oamenii respectivi și, totodată, îmi plăcea uniforma, recunoaște acum ofițerul.
Intrarea pe poarta academiei militare a venit cu un set nou de provocări. Era un pic alt mediu, spune tânăra.
Programul-program, tabere de instrucție, pregătirea militară de bază. De la început, trei săptămâni am stat doar în tabere. Colegii de la liceele militare erau obișnuiți, dar pentru noi, restul, să mergem în cadență și salutul militar au fost provocări. Ne-a plăcut totuși și ne-am adaptat destul de repede, explică tanchista.
Își aduce aminte cu plăcere de tabere și pregătirea militară de bază. Au fost niște lucruri care atunci ni se păreau grele, dar după, ne gândeam cu drag la ele, pentru că acolo am devenit un colectiv și am înțeles că dacă nu ne sprijinim unul pe celălalt, nu reușim singuri.
La admiterea în academie a trebuit să-și aleagă și arma. Nu era sigură ce i s-ar potrivi. Se gândea la cercetare inițial.
Mai apoi, discutând cu colegii din ani mai mari, am zis că trebuie să încerc tancurile, pentru că-ți aduc alte satisfacții. Arma tancuri, pentru o femeie, e destul de grea, însă am fost mereu o persoană ambițioasă și am zis tot timpul că pot mai mult decât ceea ce arăt sau ceea ce pare de fapt, recunoaște Cristina Marinela Marica.
Părinții săi s-au obișnuit rapid cu ideea. Acum îi văd mândri de ceea ce fac, mai ales că aud și ei din stânga și din dreapta că mă descurc.
Când a absolvit Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, a fost încadrată în Batalionul 912 Tancuri Scythia Minor din Murfatlar.
Acolo a fost începutul meu în carieră. Și-a dorit totuși să ajungă la Galați, unde, spune ofițerul, este cel mai dotat batalion de tancuri din țară, cu tehnica cea mai bună pe care o avem.
Se uită și la oportunitățile pe care le oferă. Planurile de înzestrare cu tancurile Abrams sunt în Brigada 282 Blindată Unirea Principatelor, inclusiv Batalionul 284 Tancuri.
La unitatea din Galați s-a obișnuit repede. Încearcă să conducă oamenii prin puterea exemplului, iar acolo unde nu știe – întreabă.
Nu este o rușine să nu știi, este o rușine să nu întrebi. De când am ieșit din academie și chiar și în academie pe principiul acesta am mers. Învăț de la oameni și ei învață de la mine. Într-adevăr, nu poți să te duci să întrebi la fiecare pas, dar trebuie să mai și privești lucrurile în ansamblu și să iei ce este bun, să treci totul prin filtrul gândirii proprii.
Acesta este modul de lucru pe care îl preferă, inclusiv atunci când se află în poligon. Fie vară, fie iarnă, noi tanchiștii suntem acolo. Povestește că există o mulțime de operațiuni și pregătiri înainte de începerea oricărui exercițiu și înainte de tragerile cu muniție reală.
Dar satisfacția vine în momentul în care ți-a plecat lovitura și a ajuns în obiectiv. Atunci e o satisfacție atât pentru noi, comandanții, cât și pentru echipaj. În taberele de instrucție, acolo se vede coeziunea dintre ei, felul în care oamenii se sprijină, felul în care se ajută, relatează ofițerul.
Aplicațiile, taberele, exercițiile multinaționale vin cu doze specifice de stres. Cristina Marinela Marica spune însă că încearcă să nu arate și să nu transmită această stare oamenilor din subordine.
Odată ce te văd speriat și stresat, nici ei nu se vor simți confortabil. Deși poate ești stresat în sinea ta, știi că poate nu toate lucrurile merg bine sau ar trebui să se miște mai repede, e bine să ai o atitudine mai degajată. Altfel, le transmiți o stare de stres și nu vor da nici ei randament.
Un moment special pentru sublocotenentul Marica a fost participarea la parada de 1 Decembrie de anul trecut. A fost în fruntea detașamentului de tancuri TR-85, varianta modernizată. A fost și singura femeie din acel detașament de tanchiști.
O experiență impresionantă pe care aș repeta-o și mi-ar plăcea și colegii mei să o aibă, recunoaște ofițerul.
E un lucru de nedescris când treci pe sub Arcul de Triumf și vezi oamenii din mediul civil care au venit pentru a te vedea pe tine. Iar tu faci lucrul acesta atât pentru țară, cât și pentru oameni. Atunci conștientizezi, cred, pentru ce ești în armată, când vezi multitudinea de oameni care te privesc cu admirație. La început am crezut că poate nu voi face față, însă colegii, subordonații m-au sprijinit și într-un final a fost foarte bine.
Pentru viitor, sublocotenentul Marica spune că și-ar dori să treacă prin toate etapele posibile ale carierei de ofițer. Crede că nu ai cum să înțelegi mersul lucrurilor și nevoile armatei și ale militarilor fără să treci prin tot felul de situații în care să înfrunți problemele de la firul ierbii.
Nu ai cum să înțelegi, să ceri ceva oamenilor dacă nu ai fost pus în situația respectivă. Gestionezi altfel lucrurile, concluzionează tânăra.
Sursa: presamil.ro
