Înscrieri deschise profesorilor pentru Forumul Merito de la Botoșani, de sâmbătă. Participarea este gratuită

Foto facebook

O serie de ateliere de învățare colaborativă care abordează situațiile ce influenţează practicile la clasă, sunt propuse de către organizatorii Forumului MERITO Nord-Est, care are loc sâmbătă, 22 martie la Colegiul Naţional “A. T. Laurian”, din Botoşani.  Înscrierile sunt încă deschise.

Peste 200 de profesori, directori, studenţi şi elevi de profil pedagogic, din regiunea Moldovei, Bucovinei şi din ţară, sunt invitaţi să participe gratuit la a doua ediţie a Forumului MERITO Nord-Est, cu tema “Cum alegem metode eficiente de învăţare”, cu ateliere experienţiale gratuite de învăţare colaborativă, facilitate voluntar de 19 profesori şi specialişti din comunitatea MERITO. Evenimentul se va desfăşura fizic, pentru a doua oară în Botoşani, la Colegiul Naţional “A. T. Laurian”, potrivit organizatorilor.

Profesorii participanți vor avea parte de activități interactive şi vor explora abordări şi practici validate pentru alegerea, adaptarea şi utilizarea unor metode eficiente de învăţare, teorii din domeniul educațional, idei, cărți și alte resurse de inspiraţie, scrie edupedu.ro

Participarea la Forum este gratuită şi deschisă profesorilor, directorilor, studenţilor şi elevilor de profil pedagogic, din regiune şi din toată țara, în limita celor aproximativ 200 de locuri disponibile, în ordinea înscrierilor, cu participare fizică, cu detalii complete pe evenimentul dedicat şi înscrieri pe: https://forms.gle/TB9F4NDFeW5TmwAa7.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *