Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, într-o gospodărie din localitatea Răuseni. Două anexe au fost cuprinse de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Răuseni și Hlipiceni, cu o autospecială de stingere.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Pompierii au acționat rapid astfel încât au fost salvate și protejate de foc casa și celelalte construcții din gospodărie, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.