O instituție din Botoșani este în doliu după ce unul dintre cei mai buni specialiști s-a stins din viață la doar 58 de ani. Este vorba despre Ana Huzum, cea care coordona asistenții maternali din județul Botoșani. Vineri, de Ziua Asistenței Sociale, aceasta a ținut un discurs în fața colegilor săi asistenți sociali, iar sâmbătă s-a stins în urma unui infarct.
Mergea cu mașina să facă un parastas mamei sale. La un moment dat i s-a făcut rău, a oprit pe marginea drumului și au fost chemate cadrele medicale. În ciuda eforturilor acestora de a o salva, inima sa a încetat să mai bată.
„A fost un om extraordinar, o colegă excepțională. Era foarte sufletistă, nu se punea rău cu nimeni. Cu beneficiarii, cu cei cu care lucra era foarte ok. Era permanent cu zâmbetul pe buze și îi încuraja pe alții”, spune Cecilia Spătaru, șefa acesteia.
Ana Huzum va fi depusă la o Biserică Duminica Mare din Botoșani, iar luni dimineață va fi dusă spre casa părintească din Ionaseni. Înmormântarea va avea loc marți, 18 martie, ora 12:00 la biserica din satul Ionaseni.
„Suntem cu toții șocați și încă nu putem accepta ce se întâmplă însă cu putere vom trece împreună și peste aceasta grea încercare. Dumnezeu sa o odihnească în pace”, spun apropiații.
Ana Huzum are două fete, dar și doi nepoți, pe care i-a iubit atât de mult.