Amenzi date de polițiștii locali botoșăneni șoferilor care și-au parcat mașinile la întâmplare: 19 mașini au avut roțile blocate

Amenzi date de polițiștii locali șoferilor care și-au parcat mașinile la întâmplare. În perioada 11-13 martie 2025, polițiștii locali au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în domeniul de competență, constatând 41 de fapte contravenționale.

Astfel, s-a acționat pentru identificarea situațiilor și a conducătorilor auto care au parcat autoturismele neregulamentar, dar și a celor care nu au respectat semnificația indicatoarelor rutiere ,,Oprirea interzisă, ,,Staționarea interzisă” sau ,, Accesul interzis” pe străzile Pacea, Calea Națională, Primăverii.

Pentru nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 – au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, din care 15 cu amendă în valoare totală de 2.025 lei, iar 4 cu avertisment. De asemenea, a fost dispusă și măsura ridicării unui autoturism. În colaborare cu reprezentanții S.C. Eltrans S.A., polițiștii locali au acționat și în parcările municipiului prevăzute cu parcometre pentru identificarea autoturismelor parcate fără tichet afișat la vedere sau cu tichet, dar având termenul expirat. Ca urmare a situațiilor constatate au fost imobilizate, prin blocarea roții, 19 autovehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale conform H.C.L. nr. 292/2017, din care 12 cu amendă în valoare totală de 2100 lei”, transmite printr-un comunicat Poliția Locală Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *