Cât a ajuns că coste carnea de miel. Fermier din Botoșani: Prețul este unul rezonabil, în ciuda faptului că…

În perioada Paștelui, carnea de miel va fi disponibilă la un preț de aproximativ 22 lei/kg în viu și nu se va scumpi. Fermierii au declarat că, având în vedere dificultățile cauzate de pesta micilor rumegătoare, acest preț este unul corect, fără a afecta bugetul gospodinelor.

„Prețul nu va depăși 22 lei pe kilogram viu, iar miei vor ajunge la o greutate de 20-25 kg în viu, ceea ce va însemna aproximativ 10-15 kg de carne în carcasă”, a explicat, pentru Agrointel, botoșăneanul Ionică Nechifor.

Fermierii recomandă românilor să aleagă miei cu o greutate de cel puțin 10 kg în carcasă pentru a se asigura că vor cumpăra carne de calitate superioară. În perioada Paștelui, cererea de mie este mare, iar pentru a facilita vânzarea, fermierii încurajează crearea unor puncte de sacrificare la nivelul fermei.

„De la 10 kg în sus greutatea este optimă atât pentru fermieri, cât și pentru cumpărători. Carnea este de o calitate superioară. Sub 10 kg, da, într-adevăr apar anumite aspecte, chiar comerciale, care nu sunt atât de avantajoase nici pentru fermieri, nici pentru cumpărători. Din acest motiv recomand ca greutatea minimă să fie de 10 kg în carcasă. Asta înseamnă, în viu, 22-23 kg”, a precizat fermierul pentru sursa citată.

Fermierii consideră că prețul este unul rezonabil și că au carne și lapte de calitate.

„Noi suntem pregătiți, ca de fiecare dată, pentru sărbătorile pascale atât cu produse din carne, cât și din lapte. Să știți că fermierii urmăresc când este data sărbătorilor și după această dată își programează reproducția la ovine în așa fel încât să avem miei la o greutate optimă în acea perioadă. Sărbătorile pascale sunt în perioada 20 aprilie și, din acest motiv, ei sunt pregătiți pentru toate categoriile de cumpărători. Prețul este unul rezonabil, în ciuda faptului că am avut acea perioadă cu pesta micilor rumegătoare”, a spus acesta, potrivit agrointel.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Cât a ajuns că coste carnea de miel. Fermier din Botoșani: Prețul este unul rezonabil, în ciuda faptului că…

  1. De ce nu ne spune Ionică cel Viteaz de la Popăuți cât va costa un kg de carne de miel la
    galantar ? Știm că în ultimii 5-6 ani chiar el și acoliții lui au stabilit prețul la carne de miel,
    iar alți fermieri s-au aliniat ca la armată. Dacă carnea de miel în market se va vinde cu 40 lei sau chiar mai mult, atunci prefer să cumpăr carne de purcel cu numai 28-30 lei/kg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *