Un militar din Botoșani este căutat de familie, prieteni și polițiști după ce a dispărut fără urmă. Răzvan Păduraru, încadrat în cadrul unei unități militare din Botoșani, i-a pus pe toți pe jar, fiind de negăsit. Apropiații fac apel inclusiv pe rețelele de socializare pentru a da de el. Răzvan lucra la Botoșani, dar de loc este din Pașcani.
„Prietenul meu, Razvan Paduraru, a dispărut și este căutat de toată lumea, inclusiv de poliție! Dacă l-ați văzut sau aveți informații despre el, vă rugăm să ne contactați imediat! Orice detaliu contează! Distribuiți mai departe pentru a-l găsi cât mai repede!”, este mesajul unui prieten al acestuia.
Cei care pot ajuta la găsirea lui pot suna la 112.